În lumea ingredientelor folosite la crearea parfumurilor, există câțiva jucători cheie pe care ar trebui să-i cunoști. Unele ingrediente cu miros puternic, precum ylang-ylang s-ar putea să se găsească în parfumurile din colecția ta.
Ce este ylang-ylang?
Ylang-ylang este o floare galbenă, în formă de stea, cu un miros încântător. Uleiul esențial extras din această floare, prin distilare cu abur, este utilizat pe scară largă în parfumerie, în general ca notă de mijloc.
Originar din țările tropicale din Asia de Sud, ylang-ylang poate fi găsit și în pădurile tropicale din Indonezia, Filipine, Java, Sumatra, Comoro și Polinezia.
Cum miroase ylang-ylang?
Uleiul de ylang-ylang este parfumat, are un miros floral dulce, ușor fructat. De asemenea, se pot observa nuanțe de iasomie, banană și neroli. Este una dintre notele principale ale multor parfumuri, inclusiv Chanel No.5 și Annick Goutal Songes.
Acest ingredient este frecvent utilizat în parfumuri pentru a îmbunătăți aroma citricelor sau a înmuia notele de lemn. Se combină bine cu bergamota, mușcata, grapefruit, lămâie, lemn de santal și vetiver.
Ce beneficii are ylang-ylang?
Floarea are o serie de beneficii, precum:
Îmbunătățește starea de spirit
S-a dovedit că uleiul esențial reduce anxietatea, depresia și îmbunătățește starea de spirit. Într-un studiu din 2009, floarea a ajutat la calmarea participanților. Indiferent dacă este aplicat direct pe piele sau inhalat printr-un difuzor, floarea poate avea un efect calmant puternic.
Poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale
Nu există studii care să demonstreze că această floare poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale, dar se crede că atunci când este amestecat ăcu ulei de lavandă, bergamotă sau neroli, poate reduce valorile tensiunii arteriale.
Deși această floare poate fi benefică pentru hipertensivi, nu ar trebui să înlocuiască niciun medicament sau tratament.
Reduce infecțiile și ameliorează durerea
În ylang-ylang se găsește un compus numit linalool. Acesta are proprietăți antibacteriene, antiinflamatorii și antifungice. Compusul acționează pentru a ucide bacteriile, a reduce infecțiile și a ameliora orice durere.
Acționează ca afrodisiac
Nu există cercetări care să susțină această afirmație. Cu toate acestea, proprietățile calmante ale acestei flori au fost legate de stimularea dorinței sexuale și de exchilibrarea sănătății mintale.
Îmbunătățește aspectul pielii
Compusul cheie, linalool, își folosește proprietățile antiinflamatorii pentru a hrăni, hidrata și vindeca pielea. Un studiu din 2017, a demonstrat că ylang-ylang poate ajuta la tratarea dermatitei și eczemelor și poate îmbunătăți elasticitatea pielii.
Parfumuri care conțin ylang-ylang
Ylang-ylang se găsește în multe parfumuri populare. Cel mai cunoscut este Chanel no.5. Acest parfum a fost unul dintre cele mai apreciate parfumuri din 1921. Când mă gândesc la ylang-ylang, îmi vine în minte acest parfum. De asemenea, notele acestui parfum mai includ neroli, iasomie și vanilie.
Guerlain Samsara este un alt parfum încântător, care conține ylang-ylang ca notă de vârf. Acest parfum a apărut în 1989 și, de atunci, a devenit preferatul multora. Este un parfum oriental lemns.
Tom Ford Black Orchid este un parfum floral îmbătător care conține ylang-ylang. Fiind un parfum de lux, are și un preț pe măsură.
Ylang ylang poate avea efecte secundare?
Acest ingredient ar putea fi iritant pentru cei cu pielea sensibilă sau afecțiuni severe ale pielii. Înainte de a încorpora acest ingredient în rutina zilnic, ar fi bine să faci un test. De asemenea, dacă te gândești să îl folosești ca ulei esențial, este recomandat să-l amesteci, mai întâi, cu un ulei purtător (cum ar fi ulei de jojoba, avocado sau migdale dulci).
Cele mai bune parfumuri cu ylang-ylang pe care trebuie să le încerci
Ylang-ylang ste un ingredient atât de popular în parfumuri, încât este dificil să creăm o listă scurtă de parfumuri ce conțin această notă. De aceea, am creat o listă de parfumuri în care ylang-ylang joacă un rol principal.
Chanel No.5
Chanel No.5 este cel mai faimos parfum din lume. Notele principale ale parfumului sunt ylang-ylang, iasomie și trandafir care se combină perfect pentru a crea un parfum elegant, frumos și memorabil. Dacă nu l-ai încercat încă, nu mai pierde timpul!
Acqua di Parma Mandorlo di Sicilia
Acqua di Parma Mandorlo di Sicilia este cel mai bun parfum unisex cu ylang-ylang. În acest parfum dulce gurmand, nota de ylang-ylang este asociată cu migdale și vanilie pentru a aminti de o grădină siciliană.
Un alt parfum de succes care folosește ylang-ylang este Dior J’Adore. Acest parfum elegant și feminin are note exotice și fructate. Este un parfum versatil, perfect pentru lunile mai calde și poate fi purtat atât la serviciu, cât și la ocazii speciale.
Guerlain Samsara Eau De Toilette
Ylang-ylang este adesea utilizat în parfumurile florale ușoare, însă de data aceasta este adăugat într-un parfum clasic, lemnos, senzual, perfect pentru vremea mai rece. În Guerlain Samsara, ylang-ylang este combinat cu lemn de santal și iasomie pentru a crea un parfum oriental unic.
Annick Goutal Songes este un parfum floral, senzual și tropical. Acest parfum lansat în 2005 este perfect pentru o seară romantică acasă sau în oraș.