Paris Hilton Fairy Dust – Eau de Parfum

Acel episod cu Boadicea, legat de Complexul Victoriei, m-a lăsat într-o dispoziție destul de ciudată. Parfumurile lui Paris nu sunt rele cu atât mai puțin Paris Hilton Fairy Dust. Sunt mărci potrivite pentru ceea ce parfumurile moderne de celebrități sunt: distracție, fructe și fără griji.

Despre parfumul Paris Hilton Fairy Dust:

Paris Hilton Fairy Dust În sticlă: Fructe acvatice, dulci, cu un pic de florale. Nimic ieșit din comun, dar miroase plăcut și poate fi purtat ușor.

Aplicat: Dulce și de fructe la început, cu o notă foarte blândă de gardenie, așezată în straturi peste un bol de piersici și fructe asortate. Sunt atât de puține lucruri pe care pot să le spun despre parfumurile de celebrități ca acesta; eventual, toate lovesc aceeași notă în stadiul de mijloc, când parfumul tinde să sară în acel amestec de fructe florale pe care pot să îl descriu iar și iar, dar, în final, ajunge în acelaşi punct de fiecare dată.

Este curat, dulce, feminin, drăguț, de fructe și floral. A da, și miroase și plăcut, desigur. Paris Hilton Fairy Dust se usucă într-un amestec clar de patchouli, mosc și vanilie cremoasă.

Extra: Eu, ca multe alte persoane probabil, m-am întrebat ce este “Prosecco”. O căutare rapidă pe Google m-a lămurit că este vin alb. Nu mai beau vin foarte des, dar hey, e bine să înveți mai multe!

Designul Paris Hilton Fairy Dust:

Paris Hilton Fairy Dust sticlaLa fel ca modelul multor parfumuri din linia Paris Hilton, și acesta mi se pare prea tineresc, sau nu prea pe gustul meu. Sticla are un pulverizator turcoaz și o zâna imprimata pe ea – ok, o să fiu sinceră cu toată lumea acum – nu îmi plac zânele.

Urăsc aceste lucruri imaginare insipide. Îmi imaginez că, dacă ar fi reale, ar bâzâi în jurul meu încontinuu, hlizindu-se în timp ce presară mătreața lor de zâna peste mine. Așa că, mă enervez de fiecare data când un parfum vine cu o zâna mică imprimata pe el.

Cum ziceam, sticla are imprimată o zâna pe ea, întregul model fiind tineresc și, surprinzător, în același timp minimal. Minimalismul funcționează cel mai bine când folosit în întregime, cred. Dacă este utilizat jumătate aici, jumătate acolo, îi va conferi modelului un aspect incomplet sau ieftin. Îmi pare rău, chiar nu îmi place aspectul acestui ambalaj.

Compoziția Paris Hilton Fairy Dust:

Familia de parfumuri: Floral – Fructate

  • Note bază: acord de Prosecco, mosc, patchouli, vanilie
  • Note inimă: lotus, piersică, gardenie
  • Note vârf: flori de portocal, bujor

Cât costă Paris Hilton Fairy Dust? Unde îl găsim?

Prețul parfumului Paris Hilton Fairy Dust pornește de la 50 Lei pentru varianta de 50 ml. În magazine eu am văzut doar Paris Hilton Fairy Dust 50 ml și 100 ml, nu știu dacă este și în flacon de 30 ml, ar fi util un flacon mai mic pentru a fi ușor de purtat în geantă, de luat în călătorii.

  • eMAG – vezi mai multe detalii despre preț aici:
  • Aoro: vezi mai multe detalii despre preț aici:
  • Elefant: vezi mai multe detalii despre preț aici:

Info: Anumite persoane au legat mirosul acestui parfum de cel al Juicy Couture (originalul). Văd de unde vine acest lucru. Paris Hilton Fairy Dust are o personalitate fructoasă, care lovește o notă mai tinerească decât originalul Juicy Couture.

De asemenea, și spuneți-mi dacă am înnebunit, am observat lipsa chiparosului în Paris Hilton Fairy Dust. Deși, prefer Juicy Couture în locul lui Fairy Dust, care este și el un parfum decent – doar că îmi place un pic de chiparos.

Salut. Am găsit niște coduri de reducere la parfumuri pe notino.ro și le poți vedea aici.

Lasă un comentariu