Paco Rabanne Calandre – Apă de Toaletă

Ei bine, acum mai vorbim. După trei parfumuri consecutive dezamăgitoare, cred că un clasic asemeni Paco Rabanne Calandre mă va face să văd linia de parfumuri Paco Rabanne într-o lumina mai bună.

Câteva detalii despre parfumul Paco Rabanne Calandre:

Paco Rabanne Calandre În sticlă: Aldehide și florale enorme. Paco Rabanne Calandre miroase imediat ca un clasic. Cred că asociez aldehidele cu “mirosul clasic”, așa că aveți în vedere acest lucru.

Aplicat: Trandafir și iasomie, cu aceste aldehide de săpun, care mă fac să mă gândesc la clasic. Parfumul se așează dacă este lăsat să se matureze, dar deschiderea m-a cam dat înapoi, pentru că a fost puternică. Odata ce Paco Rabanne Calandre se așează, stadiul de mijloc devine un amestec mai puțin potent și mai ușor de purtat, de crin, iasomie, trandafir, cu acea aldehidă omniprezentă.

Cu trecerea timpului, calitatea de florale fine se arată din ce în ce mai mult, făcând acest parfum să devină mai estompat, ca o briza aerată. Aveți în vedere că, deşi spun “briză aerată” când mă refer la Paco Rabanne Calandre, asta nu înseamnă că este o “briză aerată”, abia acolo, cu margarete ofilite, a unui parfum modern.

Cu siguranță Paco Rabanne Calandre este mult mai pronunțat decât parfumurile moderne ușoare. Dar tot este ușor în comparație cu alte parfumuri că Guerlain Jicky sau Joy al Jean Patou. Uscarea este puțin dezamăgitoare, Paco Rabanne Calandre așezându-se în lemn fin de santal, cu o idee de murdar și mosc.

Extra: Până acum, Calandre pare a fi singurul parfum, care ar putea să îmi placă, din linia Paco Rabanne. Deși este un concurent slab când vine vorba de alte clasice, salturile și limitele sale sunt mai impresionante decât ale lansărilor Paco Rabanne recente.

Designul Paco Rabanne Calandre:

Paco Rabanne Calandre flaconȚineți minte când sticlele Paco Rabanne nu erau modelate literal? Adică, vreau să spun că nu aveai un parfum numit “1 Million” îmbuteliat într-un lingou de aur? Sau un parfum numit “Lady Million” îmbuteliat într-un diamant de aur?

Nu sunt o mare fană a modelelor plictisitoare, în formă de cutie, ca al Paco Rabanne Calandre, dar este cu siguranță un pas înspre direcția clasicelor, pentru o casă de parfumuri care, până acum, nu m-a impresionat prea tare. Și, deși pot să văd atracția către sticlele literale, aceste modele nu sunt pe placul meu.

Compoziția Paco Rabanne Calandre:

Familia de parfumuri: Classice Florale

  • Note bază: ambră, lemn de santal, mosc, mușchi, vetiver
  • Note mijloc: stânjenel, trandafir, geranium, lăcrămioare, iasomie
  • Note vârf: bergamotă, tonuri verzi, aldehide

Detalii despre prețul Paco Rabanne Calandre și de unde poate fi cumpărat:

Paco Rabanne Calandre poate fi găsit, în magazinele online, doar în varianta de 100 ml. Probabil, în parfumerii, sunt disponibile mai multe variante ale acestei ape de toaletă însă nu știu să vă spun exact. Prețul pentru 100 ml este de aproximativ 200 Lei însă acesta poate să fie diferit în funcție de magazinul ce îl comercializează.

  • eMAG – mai multe detalii despre preț aici:
  • Elefant – mai multe detalii despre preț aici:
  • Aoro – mai multe detalii despre preț aici:

Info: Destul de interesant – Paco Rabanne Calandre încă poate fi găsit pe piață. Încă nu sunt sigură dacă mai este produs. Dacă mai este, nu mă aștept ca notă de lichen să fie reală – sau chiar prezentă. Dacă a fost oprit din fabricație, atunci acest lucru explică de ce multe dintre sticle pot fi găsite pe piață pentru 200 – 250 Lei sau chiar mai mult.

Cu toate acestea, este un preț rezonabil pentru un parfum ușor, purtabil pentru cei cărora le este frică de clasicele vechi, care nu miroase ca alte produse din ziua de astăzi. Probabil că este unul dintre clasicele mai abordabile pe care le-am încercat.

8.4 Total Score
Un parfum clasic, floral!

Paco Rabanne Calandre este un parfum foarte ușor de purtat.

Persistenta
8
Intensitate
8
Forma recipientului
8.5
Prețul produsului
9
AVANTAJE
  • Este un parfum cu note proaspete, florale
  • Este feminin, senzual, iar prospețimea sa îl face încântător
  • Potrivit mai ales pentru zilele călduroase de vară
DEZAVANTAJE
  • Nimic
User Rating: Be the first one!
Tu ce parere ai?

Scrie un raspuns

Parfumero
Login/Register access is temporary disabled