Despre parfumuri: foloseste-le inteligent!!!

Am observat că normele de comportament încep, încet, să fie date la o parte, în favoarea unicității și a voinței de a ajunge direct la subiect. Când a ajuns societatea să fie așa? Cine știe, dar haideți să nu ne stresam prea tare în privința modului în care mirosim. Puteți găsi mai jos câteva sfaturi pentru normele de comportament, pentru cei dintre noi cărora le plac sau le displac parfumurile:

1. Nu mirosiți.

Uneori, nu puteți să controlați modul în care mirosiți. Ați alergat, proprietarul vostru v-a oprit apa acum o săptămâna, sunteți obișnuit cu mirosul vostru. Dar pentru restul dintre noi, care avem apă curentă și vieți sedentare, va rog, nu mirosiți. Faceți un duș, practicați igiena de bază și dați-vă cu deodorant.

Dacă aveți o aversiune pentru parfumuri, puteți găsi pe piață și deodorant fără miros. Deși unii iubitori de parfumuri exagerează cu parfumul, mirosul oamenilor nespălați mi se pare mai rău. Știu, nu puteți să mirosiți tot timpul ca o floare. Dar vă implor, dacă veți fi în jurul altor persoane, într-un spațiu închis, precum un birou, aveți în vedere regulile de bază ale igienei.

2. Realizați cât de puternic mirosiți.

Asta este pentru voi, iubitorilor de parfumuri. Parfumurile nu sunt create în mod egal. Fiecare are propria longevitate și proiecție. Înțelegeți că, deși iubiți parfumul vostru, persoanele care lucrează la birourile din apropierea voastră, s-ar putea să nu îl agreeze.

Dacă știți că vă veți afla într-o cameră plină de persoane, ziua următoare, folosiți o cantitate mai redusă din parfumurile cu miros strident pe care le utilizați de obicei. Nu trebuie să va opriți din a purta parfum. Totuși, asta nu înseamnă că trebuie să fiți insuportabil și să îi invadați pe ceilalți cu mirosul vostru.

Va recomand sa cititi articolul: cat de mult parfum trebuie sa folosesc?

3. Nasul vostru nu este întotdeauna cel mai bun indicator al potenței mirosului vostru.

Nasul vostru se va desensibiliza simțind același miros iar și iar. Acest sfat este, în principiu, pentru persoanele care optează pentru un singur tip de miros. Dacă găsiți că parfumul vostru vechi nu miroase la fel de bine ca în trecut, s-ar putea să fiți desenzibilizati în privința lui; va trebui să luați o pauză de la el sau să îl înlocuiți pentru o vreme.

Când nasul vostru nu mai este la fel de bun în a simți mirosul parfumului preferat, s-ar putea să va gândiți că este parfumul, și nu voi. Așadar, începeți să folosiți mai mult produs și creați un nor de parfum atât de puternic, încât poate să golească un câmp întreg. Întrebați pe cineva apropiat dacă parfumul vostru este prea puternic. Și, când credeți că v-ați desensibilizat, luați o pauză de câteva zile de la folosirea produsului sau mergeți și căutați un parfum nou.

4. Aveți grijă când va împrospătați parfumul.

Asemeni celor care au un singur parfum pe care îl folosesc, al căror nas se obișnuiește cu produsul, puteți să va obișnuiți cu parfumul și în timpul zilei. Mirosiți ceva pentru un timp destul de îndelungat și eventual, nu veți mai putea să simțiți mirosul. Așa că este important să țineți minte acest lucru când va împrospătați parfumul, pentru a nu exagera.

5. Ceea ce va place, nu este universal.

Chiar dacă vă place să mirosiți a un anumit parfum, asta nu înseamnă că mirosul este pe placul tuturor. Fiecărei persoane îi place ceva diferit, inclusiv alte mirosuri. Pot să vă placă anumite lucruri, dar nu presupuneți că toată lumea este de aceeași părere.

Tu ce parere ai?

Scrie un raspuns

Parfumero
Login/Register access is temporary disabled